Autori:

Prof.univ.dr. Tudorel TOADER

Avocat drd. Teodor TOADER

De principiu, orice normă legală se bucură de prezumția relativă de constituționalitate, de conformitate cu exigențele și principiile legii fundamentale.

Ambele incriminări, constând în neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă respectiv neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă din culpă, sub aspectul elementului material al laturii obiective, constau în neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, cu deosebiri sub aspectul laturii subiective, prima infracțiune putând fi săvârșită cu intenție, directă sau indirectă, în timp ce a doua, putând fi săvârșită din culpă, cu sau fără prevedere.

Analiza survine în contextul în care instanța de contencios constituțional a constatat ca fiind neconstituționale prevederile referitoare la abuzul în serviciu, respectiv neglijența în serviciu, în partea referitoare la modul defectuos în care sunt ori nu sunt îndeplinite atribuțiile de serviciu.

Astfel, cu referire la infracțiunea de abuz în serviciu, Curtea a statuat^[1] că dispozițiile art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”.

Tot astfel, cu referire la infracțiunea de neglijență în serviciu, Curtea a statuat^[2] în sensul că dispozițiile art. 298 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinirea ei defectuoasă” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”. Prin ambele decizii, Curtea a reținut că termenul „defectuos” nu este definit în Codul penal și nici nu este precizat elementul în legătură cu care defectuozitatea este analizată, ceea ce determină lipsa lui de claritate și previzibilitate. Această lipsă de claritate, precizie și previzibilitate a sintagmei „îndeplinește în mod defectuos” din cadrul dispozițiilor criticate creează premisa aplicării ei ca rezultat al unor interpretări sau aprecieri arbitrare. Curtea a constatat că sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul dispozițiilor art. 297 alin. (1) și art. 298 din Codul penal nu pot fi interpretate decât în sensul că îndeplinirea atribuției de serviciu se realizează „prin încălcarea legii”. Aceasta este singura interpretare care poate determina compatibilitatea normelor penale criticate cu dispozițiile constituționale referitoare la claritatea și previzibilitatea legii, în sensul art. 1 alin. (5) din Constituție. Curtea a apreciat că raportarea la prescripția normativă trebuie realizată și în ipoteza în care elementul material al laturii obiective constă într-o omisiune, în neîndeplinirea unui act. Pentru toate aceste argumente, Curtea a constatat că dispozițiile art. 297 alin. (1) și art. 298 din Codul penal încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5), întrucât sintagma „îndeplinește în mod defectuos” nu prevede în mod expres elementul în legătură cu care defectuozitatea este analizată.

Pe de altă parte, Curtea a statuat că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară – legi și ordonanțe ale Guvernului. Aceasta deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislația primară se realizează doar în limitele și potrivit normelor care le ordonă. În concluzie, în materie penală, principiul legalității incriminării, „nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege”, impune ca numai legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar aceștia supunându-se sancțiunii penale.

Pentru aceste argumente, Curtea a constatat că dispozițiile criticate încalcă prevederile art. 1 alin. (4) și (5) din Constituție prin faptul că permit configurarea elementului material al laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu, respectiv neglijență în serviciu, prin activitatea altor organe decât a Parlamentului – prin adoptarea legii, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituție – sau a Guvernului – prin adoptarea de ordonanțe și ordonanțe de urgență, în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție. Curtea a constatat că prevederile legale care formează obiect al criticii de neconstituționalitate încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, deoarece sintagma „îndeplinește în mod defectuos”, din cuprinsul acestora, nu întrunește condițiile calitative impuse atât de Constituție, cât și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nefiind enunțată cu suficientă precizie pentru a se înțelege la ce dispoziții legale se raportează încălcarea atribuțiilor de serviciu. Astfel, Curtea a reținut că defectuozitatea îndeplinirii unui act trebuie stabilită numai prin raportare la legea în domeniu.

Este de observat faptul că, la data adoptării Codului penal, cele patru infracțiuni constând în abuzul în serviciu, art. 297 alin. (1), neglijența în serviciu, art. 298, neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, art. 329, respectiv, neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă din culpă, art. 330 Cod penal, aveau același element material al laturii obiective, constând, fie în neîndeplinirea unei atribuțiuni de serviciu, fie în îndeplinirea acesteia în mod defectuos. Prin cele două decizii de constatare a neconstituționalități, în cazul abuzului în serviciu și neglijenței în serviciu, sintagma „îndeplinește în mod defectuos” a fost înlocuită cu sintagma „îndeplinește prin încălcarea legii”, rămânând însă în vigoare în conținutul ultimelor două infracțiuni, referitoare la siguranța circulației pe căile ferate.

Cu valoare de principiu, printr-o bogată jurisprudență, instanța constituțională a statuat în sensul că o soluție legislativă declarată neconstituțională nu poate să fie reluată, ulterior, printr-o nouă reglementare.

În contextul prezentei analize, întrebarea firească este aceea dacă o soluție legislativă declarată neconstituțională, poate să fie menținută print-un alt, sau chiar prin același act normativ. În mod evident, răspunsul nu poate să fie altul decât cel negativ.

În condițiile în care, în argumentarea soluției de admitere a excepției adoptate în cazul neglijenței în serviciu, Curtea a aplicat, mutatis mutandis, considerentele ce au stat la baza pronunțării deciziei referitoare la abuzul în serviciu, putem considera că aceleași considerente sunt valabile și pentru considerarea ca fiind neconstituționale incriminările de la art. 329 și 330 Cod penal? Răspunsul nu poate să fie altul decât cel pozitiv.

Pentru considerentele invocate, apreciem că cele două norme de incriminare sunt constituționale, în măsura în care, prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos”, se înțelege „îndeplinește cu încălcarea legii”. Cu toate acestea, normele legale care fac obiectul prezentei analize continuă să se bucure de prezumția relativă de constituționalitate, continuă să rămână în vigoare, până la adoptarea soluției legislative constituționale, fiind posibile următoarele evoluții:

1. adoptarea unei inițiative legislative, în acest sens;

2. ridicare excepției de neconstituționalitate, în eventualitatea sesizării instanței de judecată, pentru săvârșirea faptelor indicate;

3. ridicarea excepției de neconstituționalitate, în mod direct, de către Avocatul Poporului.

La 10 ani de la intrarea în vigoare a Codului penal, cu multe neconstituționalități, RIL-uri și HP-uri clarificatoare, considerăm că se impun unele modificări ale acestuia.

Pentru a discuta mai detaliat despre aceste teme juridice și pentru a rămâne la curent cu noutățile din domeniul dreptului, vă invităm să vizitați pagina noastră de Facebook aici.

Sursă: Universul Juridic

[1] Decizia CCR nr. 405/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016.
[2] Decizia CCR nr. 518/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 765 din 26 septembrie 2017.